Singuratatea zborului (versuri)

Enigma nesfarsita a stancilor din larg...
A murit in abis un mesager,
Cand dupa lunga pribegie se odihnea pe un catarg
Privind vazduhul efemer.

Si in amurgul vinetiu de vara
Pornesc cocorii spre  ocean
Si cad acele ploi de seara, peste o plaja parasita,
Cand iar priveste albatrosul departarea de pe  faleza bantuita.

A ramas poate un singur calator...
Un luptator in drumul sau,
Cautand in valurile albe
Al lumii nesfarsitul hau...

Si talazul care-a tot lovit pe stancile din asfintit
Acum in veacurile tacerii,pe trecator l-a odihnit.
Dar cine sa intelega, oare, tristetea calatorului?
Marea singuratate a zborului...|

Cat de departe au plecat
Pe cand suflase in neanturi  si tarmurile in care au acostat,
Si poate malul fara cheuri acum sa fi imbatranit
Pe  sub nisipurile care cu vanturile au tot fugit.
In vazduhul de cristal se aduna norii,

Peste apa marii se asterne iar tacut

Amurgul veacului trecut
A zburat peste ocean cocorii...